Două tinere îmbrăcate extrem de provocator, cu colanți și bluze mulate, care le puneau în evidență formele apetisante, au ieșit pe stradă, într-un clip menit să sublinieze ce înțeleg domnii prin frumusețe feminină. Fundurile fetelor au făcut furori printre masculi și nu numai, întrucât și câteva femei mai curioase au
Acest lucru se întâmplă des: un bărbat poate părăsi o relație și poate reveni, iar și iar, iar o femeie pleacă doar o dată pentru totdeauna. Eu, ca bărbat, știu asta. Când aveam 30 de ani, în cei 5 ani de relație, am plecat de fiecare dată când simțeam o presiune foarte mare asupra mea, când nu puteam rezolva problemele relaționale pe care le crea iubita mea de atunci.
O furie dementă se poate transforma într-un instrument absolut devastator", explică psihologul Alfred Dumitrescu. Oricum, "femeile lovesc să doară, nu să desfigureze", ne-a luminat şi mai tare Cristina Fülöp, psihoterapeut la clinica "Pragul Alb". "Bărbatul loveşte ca să doboare, femeia dă ca să doară, să facă plici
Bărbatul a vorbit joi la emisiunea „This Morning" de la ITV și a explicat de ce un bărbat căsătorit care se apropie de vârsta de 70 de ani a decis să trecă printr-un „proces atât de brutal". „Nu, nu era o problemă majoră înălțimea. Este ceva de care am fost conștient încă de când eram tânăr și acum îmi pot permite.
4. Singurătatea. Pleacă de teama că va ajunge în punctul în care trebuie să-şi asume responsabilităţi. Încearcă altă relaţie, dar ajunge în acelaşi punct. Încearcă din nou şi la un moment dat rămâne singur. În acest punct al existenţei sale, bărbatul îşi revede viaţa şi are tendinţa să se întoarcă la fostele
Când spun "nu", ele zic mereu "De ce nu?" ca și cum ar fi ceva neobișnuit. Am fost la peste 100 de întâlniri acum și am terminat cu asta", a spus April, conform The Sun . În ciuda faptului că arată foarte bine, April spune că rareori este abordată când iese și preferă să folosească aplicații de dating pentru a își
yCINw8t.
barbatii mereu se intorc